luni, 28 martie 2011

Metaforă


Cîtă viaţă are o picătură de ploaie? Pînă se izbeşte de parbrizul unei maşini şi se tîrăşte degrabă spre colţul geamului unde îşi aşteaptă liniştită sfîrşitul. Dar pînă aici? Deseori o ia pe drumul picăturilor ce au trecut pe acolo înaintea ei pentru că îi e greu să-şi facă singură o cărare. Altădată, rămîne rătăcită la mijlocul drumului şi are nevoie de o zdruncinătură ca să-şi aducă aminte să-şi continuie calea. 2 minute, atît durează cel mai mult viaţa unei picături de ploaie...şi asta depinde şi de lungimea geamului...Asta pentru o picătură care a avut norocul să se izbească de geam ăi care măcar nu a trecut neobservată de privirea veselă a unu copil. Şi dacă aş fi o picătură, aş prefera să mă doară momentul în care mă lipesc de geam, decît să cad pe pămînt şi să mă calce alţii în picioare!

luni, 14 martie 2011

Ce e moartea?

Asnoapte m-am visat moartă...Cu tot tacîmu...sicriu, rochie de mireasă şi bocitoare. Unii ar zice că mi-a murit moartea, dar eu mă tot gîndesc ce s-ar schimba dacă visul meu s-ar fi indeplinit...Pînă una alta, ziua de azi m-a înveselit iar cînd m-am trezit i-am mulţumit lui Dumnezeu că am deschis ochii şi azi...
Am vrut să-mi încep frumos săptămîna, dar nu mi-a reuşit, am avut o zi groaznică în care totul a fost pe dos...orice aş fi plănui, nu mergea, aşa că am decis să stau în casă...

duminică, 13 martie 2011

dor de copilarie

Azi mi-a fost dor de zilele de primavara de cand eram mica.Abia asteptam sa-mi scot rolele fara o roata in parc la Nada Florilor sau sa merg sa ma plimb la iaz. Azi mi-a fost dor de plimbarile de duminica pe care le faceam cu mama si de pozele pe care mi le facea cu cele 36 de pozitii de la aparatul vechi. Azi mi-a fost dor de mirosul de primavara din orasul natal si de serile in care nu ma mai lasam dusa in casa...Ce n-as da sa mai aduc doar o zi din copilarie acum, o zi in care sa nu mai am griji si sa stiu ca ma asteapta mama acasa cu ceva dulce pe masa...si mi-a fost dor de prajitura ei cu visine sau de compotul de cirese...

sâmbătă, 12 martie 2011

Cum vorbim?

Ma gandeam azi...Oare cum vorbeste Iulia Vantur cu mama ei la telefon? Tot ca la stiri?
Tocmai o vad punand niste intrebari unei romance din Japonia care este inca panicata, iar don-soara Vantur vorbeste cu ea ca si cum ar prezenta stirile, fara sa-si indulceasca deloc vocea...

vineri, 11 martie 2011

Se-ntoarce lumea pe dos

Azi sunt alaturi de japonezi cu toata inima...
Fiti si voi!

joi, 10 martie 2011

ATB

Pentru ca asta am ascultat toata ziua si pentru ca o ascult si acum...


http://www.youtube.com/results?search_query=atb+could+you+believe&aq=2

luni, 7 martie 2011

Vânătorul de soţii

Văzînd că nu-i ajută cu nimic slujba de poliţist, Milo Boyd (Gerard Butler) îşi găseşte un nou job şi se trezeşte în pielea unui vânător de recompense care lucrează cu poliţia. Are o singura problemă. Şi el e urmărit de alţi oameni care nu caută decît să recupereze şi ei nişte bani de care bărbatul se face că a uitat. Şi cum nici un servici prestat de el nu îl finanţeză să-şi plătească datoria, şeful îi dă un caz special care îl face totodată fericit. Trebuie să o prindă pe fosta sa soţie Nicole Hurley ( Jennifer Aniston) care a lipsit de la propriile procese şi care nu şi-a plătit ieşirea din închisoare. Bineînţeles, Milo găseşte în această misiune şi o provocare şi fuge pe urma lui Nicole avînd unele beneficii. Nu numai că ştie locurile pe care le frecventează fosta soţie, dar are un ajutor şi în fosta lui soacră. Cu el pe urmele ei şi altii pe urmele lui, Milo îşi dă seama că femeia, care e un reporter sub acoperire, îi face mai multe probleme decât ar fi crezut. Fie că o bagă în portbagajul maşinii sau o leagă cu cătuşile de pat să nu fugă, Nicole găseşte o soluţie să-l păcălească şi nu se lasă pînă nu-şi face articolul care i-a adus aceste ghinioane. Situaţia se complică atunci cînd femeia este urmărită şi e pe cale să fie omorâtă de către un bărbat căruia i-a stricat planurile prin amănuntele pe care l-a smuls de la anumite surse.
Şi cum totul trebuie să se termine cu bine, după ce scapă amândoi de oamenii care fug pe urmele lor, aceasta joacă de-a şoarecele şi pisica îi apropie şi mai mult pe cei doi foşti soţi, astfel încât, până la sfârşitul filmului ajung din nou unul în braţele celuilalt. Şi aşa se rezolvă două probleme dintr-o dată: una cu justţia şi una mai veche care îi îndemna să se urască.

Acum nu ştiu dacă aţi înţeles ceva din toată această povestire. Nici eu nu am înţeles mare lucru, de asta am luat filmul pas cu pas, în speranţa că, structurându-l nu voi fi irosit degeaba doua ore din viaţa mea.
Pentru asta sunt oare făcute filmele uşoare? Să pierdem minute întregi încercând să înţelegem la sfârşit despre ce era vorba în film? Pentru asta a fost făcut sigur "The Bounty Hunter"...