"Puiul mamei", imi rasuna in urechi vocea linistitoare a mamei la fiecare cuvant pe care il scriu. Zambesc doar cand ma gandesc la ochii ei veseli si la alinarea pe care mi-o da vocea ei prin telefon. Dar stai! Mama, am uitat ca nu trebuie sa vorbesc la persoana a IIIa, scrisoare e pentru tine, iubita mea!
Stiu ca acum zambesti si simti ca ma strangi in brate. Ajuta-ma si pe mine sa-mi stapanesc suflarea si sa putem sta de vorba.
---
Si-acum sa va povestesc despre mama mea, pe care o simt de zece ori mai departe cand ma gandesc ca n-am mai vazut-o de aproape un an.
Cuvintele care imi vin in cap s-ar restrange la o imbratisare apasata de cateva ore. Cand stiu ca ma duc acasa, sun la usa si nu-mi deschide nimeni ma simt vinovata. Mama a trebuit sa plece la munca in Italia pentru mine, ca sa ma poata tine in facultate si sa nu-mi lipseasca nimic. Cand ma gandesc la sacrificiul pe care il face ea mi se pare ca o tradez. Ca nu merit ca ea sa inghita atatea pentru mine, ca eu ar trebui sa ma descurc singura. Am sa sterg vina doar cu gandul ca intr-o zi am s-o pot rasplati cumva, macar cu un zambet larg si multumitor, pe care nu pot sa i-l dau atunci cand imi primesc banii de la banca. Un dat din cap nu e de ajuns pentru ce face ea, iar uneori uit sa-i dau pana si acel simplu "multumesc".
Dar cel mai mult ma doare ca nu pot sa vorbesc cu ea la telefon cum vorbeam odata si sa-i povestesc de fiecare "Foarte bine" pe care l-a luat Serban sau la fiecare poezie rostita de Luca.
Mama a uitat cum e sa planga. I-au secat lacrimile de dor, iar atunci cand se chinuie sa-si verse amarul nu reuseste sa scoata decat un sunet sec de "lasa, o sa trecem noi si peste asta". Si tot ea e cea care ma apreciaza pana si pentru greselile mele, ea e cea care nu indrazneste niciodata sa-mi spuna "nu", chiar daca uneori stiu ca nu merit nimic.
Imi pare rau ca nu am stiut sa-i ascult vorbele la timp, ca uneori am trecut peste sfaturile ei si ca am facut cum am vrut eu. Acum nu mai am dreptul sa spun ca mi-e dor de zilele in care imi spunea citate din Drumes si ma indemna sa citesc. Nu mai am voie sa imi fie dor de imbratisarea ei cand ma gandesc ca atata timp cat a fost acasa nu mi-am facut timp sa stau mai mult cu ea. Si cand ma strage in spate de durere, nu mai am voie sa ma gandesc la alinare, pentru ca mereu fugeam la joaca din bratele mamei.
---
Mama isi dadea seama ca am crescut doar prin faptul ca trebuia sa se intinda ca sa imi prinda piciorusul in palma. Nu putea sa adoarma noaptea daca nu ma stia langa ea. Apoi, cand am inceput sa ma incalt cu papucii ei si sa-i cer sosete de matase si-a dat seama ca nu mai poate da timpul inapoi.
In fiecare an de 1 Mai ne dadeau drumul acasa de la scoala. Atunci am inceput sa-mi dau seama de ce e mama la fel de importanta pentru mine cat pentru toata lumea. Era ziua ei, toata lumea primea liber sa o sarbatoreasca pe ea. Asa ca nu numai in familie la mine era sarbatoare.
Mama, sa stii ca n-am uitat sa-ti spun povestea, doar ca umilul meu blog nu poate suporta dragostea pe care ti-o port. Te iubesc mult si nu am curajul sa-ti spun LA MULTI ANI!!! Nu asa!!!
