vineri, 31 decembrie 2010

Cu ce am ramas din vechiul an

Stiu ca nu se incepe cu cifra, tocmai de aceea va spun ca 2010 a fost un an interesant pentru mine, pe care mi l-am petrecut prin Europa, zambind sau plangand zile intregi, de dor sau de ciuda...Cam asa: 6 luni in Romania, vreo 4 luni in Belgia,aproape o luna in Italia (2 saptamani in vara si mai bine de o saptamana in iarna), 5 zile in Spania si 1 in Paris...De la inceputul anului an slabit 6 kilograme, m-am tuns de doua ori si am mancat de 30 de ori cartofi prajiti(sau mai mult)...Astea sunt statistici...sa va povestesc cum a fost de fapt acest 2010 al meu...
Am inceput cu stangul, din cate imi aduc aminte privind artificiile din fata Palatului Culturii din Iasi, cu gatul umflat si o raceala zdravana...asta ca in februarie sa ma trezesc intepata in picioar de un recidivist, pe strada, la ora 4 dupa-amiaza. Saptamnile de groaza din acea perioada le-am lasat in urma pentru o vara minunata, care, dupa multe altele, mi-am petrecut-o in orasul natal, linistit si de acum imbatranit.zile cu soare vesel si care nu ma topeau de caldura,locuri care imi aminteau de copilarie si dimineti buimace alaturi de cel drag mie . De acolo, intr-o zi de care nu-mi prea aduc aminte (dupa doua saptamani minunate petrecute la poalele Alpilor) , spre Erasmus....Aici i-am cunoscut pe : Izabella, Oana, Ade, Roxi si toti prietenii mei de care ma voi desparti cu multe lacrimi peste o luna si care mi-au facut aceasta experienta minunata. Fiinte dragi de care imi voi aminti mereu, langa care am invatat, am plans, am ras, am dansat...
Si da, 2010 a fost unul dintre cei mai interesanti ani din viata mea, in care am invatat sa sufar, sa rad, sa fac mazare scazuta si bruschetti, in care am invatat sa-mi fie dor, sa apreciez si sa iubesc. Un an in care pot spune ca m-am maturizat.
Si voua, atat celor care mi-ati fost alaturi cat si celor care mi-ati lipsit,va spun sa va aduceti aminte ce v-a adus 2010 si sa-mi scrieti mai jos!!! Va multumesc ca mi-ati dat sansa sa va cunosc si ca uneori, cand am fost suparata ati avut un gand bun pentru mine.
Alexandra va doreste tot ce e mai frumos in 2011 si de 10 ori mai multe bucurii de cat in 2010...
Si tu...2011, fii bland cu noi, cei e te-am asteptat atat!

La multi ani!!!

marți, 28 decembrie 2010

Franturi de povesti...

Nici nu va imaginati ce povesti am ascultat in aceasta minunata seara. Nu am sa uit niciodata zilele cu soare pe care le-am avut, un soare prietenos la poalele Apeninilor, care a avut grija sa ma trezeasca de dimineata. Astazi pot spune ca am avut o zi grozava...o zi de vacanta asa cum mi-o imaginam cand m-am urcat in avion sa plec "spre aici", o zi in care chiar daca nu am invatat nimic pentru scoala, am invatat sa ascult...
Avea doar 17 ani cand a fost luat sa lupte in Al Doilea Razboi Mondial, Pasquale, batranul pe care am avut placerea sa-l cunosc aici mereu canta...Isi aduce aminte de englezoaica mai mica decat el cu un an, pe care a lasat-o in Marea Britanie cand razboiul s-a sfarsit si s-a putut intoarce acasa. Dar totul nu a inceput asa, cu o dragoste de 17 luni de care Pasquale isi aduce aminte cu drag. Dupa melodia lui preferata (pe care mi-a cantat-o in fiecare zi de cand sunt aici http://www.youtube.com/watch?v=-prQ8AE_nvY )"Arrivederci Roma", se ascund amintiri pe care abia le gaseste sub cei 92 de ani pe care-i duce in spate. L-au luat in Razboi intr-o zi calda de iunie, o zi in care nici nu se astepta si cu hainele subtiri pe care le avea de el. Au urmat luni de frig prin Alpi, luni de dor prin Africa si Egipt si zile de prizonierat in Marea Britanie unde a trebuit sa munceasca pentru englezi. Franturi de povesti abia ii aduc aminte de cei trei ani pe care i-a petrecut acolo, muncind pe "o lira".
A uitat de ele pentru ca isi aduce prea bine aminte de momentul in care a intalnit-o pe "sua inglesina" de care povesteste in fiecare zi. Dupa ce a trebuit sa plece intre ei au ramas doar scrisorile trimise in van uneori. Dar dragostea lui pentru ea e vie inca azi, cand abia isi duce viata pe picioare alaturi de sotia sa, careia ii canta mereu si despre care zice ca "e cea mai frumoasa din tot satul, cu ochii ei albastri". Asa e, Pasquale si Filumena imi vor ramane mereu in suflet alaturi de vacantele minunate petrecute in casa lor mare si cu ecou. Imi voi aducea aminte de zilele de vara cand stateam cu ei afara si el se chinuia sa prinda muste si de aceste minunate zile de iarna, in fata caminului de foc, cu povestile lor cu tot.
Si dimineata, cand soarele ma trezeste si ma uit pe geam, vad varful muntelui plin cu zapada...intind mana sa-l ating si-mi dau seama ca cu greu se ajunge acolo. Dar eu ma bucur ca am ajuns pana aici, in coltul asta de Italie unde marea se uneste cu muntele si unde oamenii ma stiu de Alessandra, o Alessandra care asculta povestile lor si care uneori aminteste de ele. Battaglia ramane aici, eu plec, dar nu voi ezita sa ma intorc de fiecare data cand am ocazia... atata timp cat sunt oameni care ma astepta aici si cat muntele inca imi mai sopteste secrete. Saptamana viitoare voi zice si el "Arrivederci Battaglia...Good bye, Au revoir", voi varsa o lacrima si voi merge mai departe. Dar pana atunci...sa va povestesc...

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Dorul de Craciun


Da, am sa va povestesc cum mi-am petrecut Ajunul, fara sa aud colinde si fara sa primesc colindatori...
Totul a inceput la 6 dimineata cand Olga, colega mea de camera s-a trezit sa plece spre ai sai, in Londra. M-am trezit bezmetica, mi-am deschis calculatorul si mi-am pus un film (stiind ca intr-o ora trebuia sa-mi iau si eu ghiozdanul in spate si sa plec prin zapada spe gara)...am sarit din pat ca arsa cand Olga m-a sunat si mi-a spus ca trenurile in Belgia au mari intarzieri si ca ar fi bine sa ajung mai repede la gara. am ajuns, prea repede...pentru ca niciun tren nu a mers spre Charleroi in urmatoarele ore.
Cati oameni am cunoscut ieri...
Prima persoana pe care am intalnit-o in gara a fost Miki, prietena unui coleg de-am meu italian. Intrucat niciun tren nu mergea, Federico si Miki au decis sa mearga la aeroport cu masina proprie. Am fost acolo la momentul potrivit, pentru ca m-au luat si pe mine cu ei, altfel nu cred ca as fi ajuns la timp...pentru ce? Pentru intarzierea de 4 ore pe care a avut-o avionul meu spre Roma. Am stat in aeroport asteptand cu groaza anunturile care aduceau dupa ring anularea multora dintre zboruri si lacrimile calatorilor. De zborul meu nu spunea nimic. Pana la ora 15.00 doar 2 avioane decolasera din Charleroi, in conditiile in care avionul meu trebuia sa plece la 14.00. La fiecare avion aterizat ma bucuram pentru ca ma gandeam ca se va gasi unul si pentru noi, cei 50 (mai mult sau mai putin) de pasageri care asteptam. 50 de italieni care imi spuneau la fiecare 10 minute: Stai linistita ca plecam, nu ramai singura de Craciun aici. Dintre ei mi-o amintesc pe doamna care cerea mereu informatii si care vorbea cu mine in italiana, cu fiica sa in franceza si cu sotul ei in engleza), pe fiica ei, o adolescenta simpatica si fasneata si pe familia de franco-italieni pe care ii intelegeam in orice limba ar fi vorbit (copiii vorbeau in franceza, mama in italiana si tatal in amandoua).
Pana la urma, tipete de bucurie ma anuntau ca se face imbarcarea pentru Ciampino, Roma, dupa ore in care am crezut ca totul e gata si ca tre sa ma intorc pe jos la Liege pentru un Craciun singura.
Nici nu stiu cand au trecut cele doua ore de zbor, un zbor placut, cu o echipa minunata de la Ryanair care la sfarsit ne-au smuls numai zambete de pe buze. Da, am plans cand am aterizat, am plans de fericire (cred ca ma ajunsese din urma si spiritul Craciunului)
Pe unde am umblat ieri
Mi-am petrecut o ora din Ajun in Roma, "orasul minunat", dupa cum au spus cei de la Ryanair. Imediat mi-am dat jos caciula si fularul pentru cele 10 grade care ma asteptau (in Belgia erau -5). Din Pulman la metrou si de la metrou(cu ultimul care pleca) spre alt Pulman, Roma parca ma adoptase. Abia imi mai aduceam aminte franturi de imagini de acu 4 ani cand am avut prilejul sa stau 3 saptamani aici. Lacrimile nu mi se vedeau de ploaia marunta asa ca am putut sa-mi scot naduful de suparare si de bucurie ca ajunsesem aici, ca vedeam iar bucati din vechile cladiri si pentru simplul fapt ca eram la 200 de km de mama si nu la 1400. Nu stiu ce m-a ghidat dar am reusit, in jumatate de ora sa ajung de la metrou la Pulmanul ce trebuia sa ma duca spre mama, in conditiile in care nu mai facusem asta niciodata, eram singura si daca pierdeam ultimul bus acolo ramaneam. Si ca sa simt ca e Craciun, cand am iesit din statia Tiburtina, in goana mea sa gasesc statia de bus, am vazut un grup de asistenti sociali care imparteau cadouri saracilor. Noroc de mine ca unul dintre ei s-a apropiat si m-a intrebat ce caut. De acolo, dupa ce am mai intrebat vreo doua persoane, am ajuns la bus. Nu-mi venea nici mie sa cred ca ajunsesem si ca in doua ore am sa fiu acasa.
Eram singura care mai ramasese in bus pentru ultilma statie. Au inceput sa-mi revina in minte imagini ale orasului Teramo pe unde mai trecusem in fuga cu mama asta-vara. Si n-am sa uit niciodata momentul in care am vazut masina gri care ma astepta. Cei doi oameni dragi mie abia asteptam sa ma vada ajunsa si sa ma stranga in brate. Si da, am avut cel mai frumos Craciun ever, acasa ma asteptau salata de fructe de mare, fruncte, prajituri facute de mama, un bradut facut special pentru mine si multe cadouri. Mama si Renzo, va iubesc si va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine. Anul asta voi ati fost atat Mos Craciunul meu cat si cadoul meu de Craciun. Acu stau si scriu in holul din fata camerei mamei. Soarele isi arata razele prin toate franturile de geam, asta dupa ce nu-l mai vazusem de 2 luni (in Belgia mereu e innourat). De jos vine miros de friptura si se aud colinde la televizor. Batranii mamei stau linistiti in fata caminului de foc si se uita la tv. Pe mine ma asteapta doua saptamani minunate alaturi de cei dragi! Va urez si voua toata bucuria mea!!! Craciun Fericit tuturor! Fericit ca al meu!
Dar nu inchid fara sa va spun ca imi lipsesc cei de acasa si nu in ultimul rand sufletul meu care e ratacit oe undeva prin Spania. Nu credeam ca am sa spun vreodata dar strainatatea raneste. Dar, pentru mine, azi, Italia nu inseamna strainatate, Italia inseamna ACASA!!!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Amintiri din marele Paris


Ieri am luat masa in cele mai frumoase locuri: Micul dejun pe Chamsp-Elysees, pranzul in fata la Luvru si cina pe o culme de la Basilique Sacre-Coeur...Magnifique!!! Azi abia am mancat la micul dejun un sandwich in pat. Parisul nu m-a mai invitat azi la masa..:(
Se spune ca ultimul oras pe care il vizitezi iti ramane in suflet... Parisul iti intra in vene dupa ce iesi din prima gura de metrou...Ieri am respirat prin aerul lui si prima gura de aer m-a fermecat: "Eu nu mai plec de aici" i-am spus Adelinei, colega mea de calatorie. A zambit...Ea nu stia ca in nebunia mea as fi ramas acolo...
Nici nu mi-ma imaginat ca pot vedea atatea lucruri frumoase intr-o singura zi. Abia acum imi dau seama ca ieri pe vremea asta umblam hai-hui in bratele Parisului...Ce frumos a fost...

miercuri, 10 noiembrie 2010

Ce am invatat azi

Azi am invatat sa nu-mi mai fie dor de casa...Am aflat parola de acces la blog...asta dupa ce am cautat-o de vreo doua saptamani. Am facut o lista cu parole si pana la urma am aflat-o... Curios...:))
Azi am invatat sa nu-mi mai fie dor de casa...cand mi-am dat seama ca oriunde in lume poti sa-ti faci prieteni, prieteni de care greu vei uita si pe care ii vei pastra in suflet pentru simplul fapt ca au stiu sa fie langa tine cand ai avut nevoie...
Si da...azi am invatat sa nu-mi mai fie dor de casa...Pana la urma tot acasa ajung, indiferent ca e maine sau peste trei luni...M-am decis sa nu mai pierd clipele pe nimicuri, pe ganduri seci care nu ma ajuta cu nimic..ganduri care imi fac rau!!! De asta, maine trag o fuga pana la Paris...asa, intr-o vizita scurta sa-mi indeplinesc un vis pe care il am de mica...
Azi am invatat ca viata e frumoasa...chiar daca ploua mai mereu si daca uneori nu inteleg nimic...Dar, mereu am ascunse sub pat un set de pensoane si culori vesele care sa-mi coloreze gandurile negre...le am de la PRIETENI!!!

luni, 21 iunie 2010

Despre Orlando




Si cablul cine-l pune?...ORLANDO

...

(ORASUL, 10.00) PREMII – CUZANET – ZIUA AGENTIILOR DE PRESA/ Doua premii si sase nominalizari pentru jurnalistii Agentiei de stiri a Universitatii "Al.I.Cuza" – CuzaNet, la cea de a III-a editie a concursului de presa de agentie organizat de RADOR
(CUZANET, Iasi, 16 iunie) - In cadrul concursului de presa organizat cu ocazia evenimentului "Ziua Agentiilor de Presa", jurnalistii Alexandra Panaete, Geanina Petruca, Alexandra Sandru si Cristina Lotru de la Agentia de stiri CuzaNet a Universitatii "Al.I.Cuza" au fost desemnati castigatori la sectiunile "cel mai bun documentar de agentie" si "cel mai bun produs de agentie realizat de un student la o facultate de profil". Premiile au fost decernate ieri, 15 iunie a.c., in cadrul unei festivitati organizate la Centrul de Arta Tinerimea Romana din Bucuresti. Concursul de presa de agentie organizat de Rador se afla la a treia editie si este o manifestare integrata in conferinta internationala "Ziua Agentiilor de Presa".

Nominalizari pentru "CuzaNet"
La categoria "Cel mai bun interviu de agentie", distinctia a revenit agentiei MEDIAFAX, pentru "Interviu Salman Rushdie: Scrisul este raspunsul la ceea ce se intampla in jurul meu, in lume", realizat de Oana Ghita. La aceeasi categorie au mai fost nominalizati jurnalistii MEDIAFAX Madalina Cerban, cu "Bobby Paunescu - Nimeni sa nu aiba nici o emotie, nu voi interveni editorial la Evz", si Adrian Tone, cu "Dragomir: in timpul Revolutiei am suferit, am fost victima colaterala". La categoria "Cel mai bun produs de agentie realizat de un student la o facultate de profil" au fost nominalizati Cristina Lotru (Cuzanet) - "Cu Dumnezeu in ilegalitate", Alina Guraliuc si Livia Hincu (Cuzanet) - "Mostenirea lui Brancusi", Mirela Munteanu (Cuzanet) - "Inlocuitori la cursuri, contra cost" si Andreea Jugaru (Cuzanet) - "Mos Nicu, eroul din Urali". Premiul a fost decernat Cristinei Lotru (Cuzanet) pentru "Cu Dumnezeu in ilegalitate". La categoria "Cel mai bun documentar de agentie" castigatorii desemnati au fost jurnalistii Alexandra Panaete, Geanina Petruca si Alexandra Sandru (CuzaNet), pentru materialul "23 de ani de la revolta studenteasca din Iasi".



Cele mai multe premii: Agentia Mediafax
De asemenea, la categoria "Cel mai bun feature de agentie", castigator a fost desemnat Adrian Tone de la MEDIAFAX, pentru materialul "Mitica de la Liga si hahaiala lui Becali, printre cele mai comune stereotipuri din fotbal". La aceeasi categorie au mai primit nominalizari jurnalistii MEDIAFAX Irina Darlea, cu materialul "Marturiile schimbate si neclare fac scenariu de film din dosarul de sechestrare al lui Becali", si Gabriela Dita, pentru "Moda vintage - din cufarul bunicilor, direct pe internet". Pe de alta parte, Aurelia Alexa, de la MEDIAFAX, a primit premiul la categoria "Cea mai buna depesa de agentie", pentru materialul "Adoptiile internationale interzise doar teoretic, italienii infiaza si acum copii romani". La aceeasi categorie au mai primit nominalizari Eugen Constantin (NewsIn), pentru materialul "Muzeul aviatiei din Pipera s-ar putea inchide pentru un proiect imobiliar al Primariei Sectorului 2", si Andrada Dumitrescu (NewsIn), cu materialul "Guvernul vrea sa obtina un miliard de euro din vanzarea unor participatii la companiile energetice". Agentia MEDIAFAX a fost nominalizata la categoria "Cea mai buna acoperire a unui eveniment (primele zece intrari in flux)", pentru "Adrian Mutu a fost depistat cu sibutramina". La aceeasi categorie a fost nominalizata si agentia NewsIn, pentru "Senatorul PSD Catalin Voicu audiat de procurorii DNA". La aceasta categorie a fost premiata agentia NewsIn.

Premii pentru NewsIn, Realitatea TV si Radio Romania Actualitati
Totodata, la categoria "Cel mai bun produs de agentie realizat de un corespondent local/ international" a fost o singura nominalizare - Rodica Miscalencu (NewsIn), cu "Mii de pensionari multimilionari din Galati vor primi ajutoare alimentare gratuite de la stat". Materialul a fost, de asemenea, premiat. In ceea ce priveste premiile speciale ale juriului, postul Realitatea TV a fost nominalizat pentru cel mai bun reportaj de televiziune bazat pe o stire de agentie, cu materialul "Pe frontul de acasa", bazat pe stirea agentiei de presa NewsIn "MAPN vrea sa desfiinteze Centrul de la Vata de recuperare a militarilor din teatrele de operatii", de Eugen Constantin. Eugen Constantin a ridicat distinctia, din partea Realitatea TV. La categoria "Cel mai bun reportaj de radio bazat pe o stire de agentie" au fost nominalizati Aurel Moisiuc (Radio Trinitas), cu "Pelerinaj la moastele sfantului Dimitrie Basarabov", bazat pe o stire a agentiei de presa Basilica, si Octavian Coman (Radio Romania Actualitati), cu "In Bucuresti a fost inaugurat un cinematograf drive-in", bazat pe o stire a agentiei de presa Mediafax. Castigator a fost Octavian Coman. Pe de alta parte, la categoria "Cel mai bun articol de presa scrisa bazat pe o stire de agentie" au fost nominalizate Ani Sandu (Tabu), pentru "Fata care muncea mult", bazata pe o stire NewsIn, si
Otilia Balinisteanu (Lumina), pentru "Cel mai mare risc care planeaza asupra sanatatii este cel al improvizatiei", bazat pe o stire Mediafax. Ani Sandu a primit premiul Rador. In cadrul evenimentului a fost acordat un premiu de excelenta, publicistului Neagu Udroiu. / CUZANET

Articolele CuzaNet premiate la Concursul RADOR in cadrul Zilei Internationale a Agentiiilor de Presa

"Cel mai bun documentar realizat de o agentie de presa"

Alexandra Panaete, Gianina Petruca, Alexandra Sandru : "23 de ani de la revolta studenteasca de la Iasi" : http://www.cuzanet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=7587&Itemid=59

"Cel mai bun produs realizat de un student de la o facultate de profil

Cristina Lotru - "Cu Dumnezeu, in ilegalitate" - http://www.cuzanet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=6687&Itemid=59

luni, 24 mai 2010

Cântec de păcălit Miţura

Nu vreau să renunţ la bube şi mucegaiuri. Dar cine se oferă să mai scrie despre frumuseţile împroşcate cu noroi? Poate tu... sau eşti prea ocupat ? Poate colegul meu de apartament, care fredonează mereu versuri din Coldplay, sau poate vreun politician, care nu şi-a încercat norocul în artă până acum.
Cum nu vrea nimeni, m-am gândit eu să rescriu poeziile şi romanele interzise, pentru copiii tăi. Aşa că am să-ncep cu Psalmii şi Florile de mucegai ale lui Arghezi, pe care am să le refac pe un petic de cămaşă sângerie, cu o pensulă din toiagul lui Aaron. Voi picta o poezie de trei rânduri şi jumătate, în care să încapă toate metaforele lui , sub semnătura mea.
Pe Blaga l-aş scoate din întuneric şi i-aş ciopli un trandafir fără ghimpi din ochi, buze, flori şi morminte. Aş vorbi cu zeul Pan să-i răspundă la întrebări şi să-l lase să scrie versuri pure pe Coloana Infinitului.
O voi căuta pe Otilia şi am s-o pun să-mi dezlege enigma lui Călinescu. Am s-o pun să-şi strângă romanele franţuzeşti şi dantelăriile şi am s-o aduc în secolul XXI, să-şi găsească un Felix de prin cartierele mărginaşe ale Iaşului. Nu va mai fugi pentru că nu am să o mai las. Am să o ţin legată de prezent pentru că are multe de povestit.
La sfârşit am să le leg pe toate într-o carte subţire, pe care o voi ascunde sub un salcâm bătrân, să se învechească până la anul. Nu voi repeta greşeala să le las moştenire copiilor mei, scrierile mele vor fi ale nimănui, vor fi ferite de slăvi sau critici.Ş i dacă va avea cineva ceva de spus despre ele, le voi schimba de nenumărate ori.
Cine vrea să facă toate astea în locul meu ?

Versuri ascunse în noapte

Singurul bec din încăperea cu 20 de paturi se stingea la ora 9 seara. Atunci, candelele din ceară roşie începeau să fie aprinse pe furiş. Pîlpîiau cîte una la fiecare fată în mînă. Lumînarea ei era aşejată cu grijă pe cearceaful înflorat, semnat cu iniţialele NV. Unele fete îşi ţeseau hainele tocite, unele povesteau aprinse despre idilele lor iar altele inventau jocuri şi rîdeau înfundat. Mama nu le asculta. Citea poveşti în care îşi găsea mereu un rol potrivit, cărţi care o făceau să viseze la o viaţă mai uşoară.
Deseori scria poezii pentru mine, le amesteca repede cu un gram de suflet şi le ţinea ascunse sub pernă. Nimeni nu ştia de ele. Nici eu n-am ştiut. Lumina palidă o lăsa fără suflare, bufnea în plîns şi se uita pe geam la clopotniţa bisericii Sfîntu Sava. Oraşul întunecat se ascundea sub ramurile mari ale brazilor iar ploaia deasă ciupea geamul de parcă voia să-i stingă lumînarea. Mai punea deoparte cîte un rînd pentru fata ei, unul pentru viaţă şi unul pentru bătrîneţe. Închidea poezia cu un strop de ceară cerîndu-i lui Dumnezeu lumină. El nu-i putea da, nu tîrziu în noapte. Simţea cum întunericul îi muşcă din clipele primite în dar şi refuza să lupte. Se cufunda în vis şi aştepta răsăritul soarelui. Pe lumină însă nu-şi putea continua poezia, doar întunericul îi aprindea lumînarea. Într-o noapte nu a vrut să o mai parindă.
Mama nu mi-a terminat poezia. M-a lăsat pe mine să o termin dar nu ştia că mie îmi va fi frică de întuneric. Am încercat să scriu cîte un cuvînt pentru fiecare rază de soare. Nu-i nimeream însă rimele din roze. Întunericul e un sfetnic dar lumina te judecă foarte aspru. Eu nu mai pot scrie nici un rînd, am nevoie de prea multă de lumină.
Oare cum se va sfîrşi poezia noastră?

vineri, 30 aprilie 2010

Cadou pentru mama




"Puiul mamei", imi rasuna in urechi vocea linistitoare a mamei la fiecare cuvant pe care il scriu. Zambesc doar cand ma gandesc la ochii ei veseli si la alinarea pe care mi-o da vocea ei prin telefon. Dar stai! Mama, am uitat ca nu trebuie sa vorbesc la persoana a IIIa, scrisoare e pentru tine, iubita mea!
Stiu ca acum zambesti si simti ca ma strangi in brate. Ajuta-ma si pe mine sa-mi stapanesc suflarea si sa putem sta de vorba.

---

Si-acum sa va povestesc despre mama mea, pe care o simt de zece ori mai departe cand ma gandesc ca n-am mai vazut-o de aproape un an.
Cuvintele care imi vin in cap s-ar restrange la o imbratisare apasata de cateva ore. Cand stiu ca ma duc acasa, sun la usa si nu-mi deschide nimeni ma simt vinovata. Mama a trebuit sa plece la munca in Italia pentru mine, ca sa ma poata tine in facultate si sa nu-mi lipseasca nimic. Cand ma gandesc la sacrificiul pe care il face ea mi se pare ca o tradez. Ca nu merit ca ea sa inghita atatea pentru mine, ca eu ar trebui sa ma descurc singura. Am sa sterg vina doar cu gandul ca intr-o zi am s-o pot rasplati cumva, macar cu un zambet larg si multumitor, pe care nu pot sa i-l dau atunci cand imi primesc banii de la banca. Un dat din cap nu e de ajuns pentru ce face ea, iar uneori uit sa-i dau pana si acel simplu "multumesc".
Dar cel mai mult ma doare ca nu pot sa vorbesc cu ea la telefon cum vorbeam odata si sa-i povestesc de fiecare "Foarte bine" pe care l-a luat Serban sau la fiecare poezie rostita de Luca.
Mama a uitat cum e sa planga. I-au secat lacrimile de dor, iar atunci cand se chinuie sa-si verse amarul nu reuseste sa scoata decat un sunet sec de "lasa, o sa trecem noi si peste asta". Si tot ea e cea care ma apreciaza pana si pentru greselile mele, ea e cea care nu indrazneste niciodata sa-mi spuna "nu", chiar daca uneori stiu ca nu merit nimic.
Imi pare rau ca nu am stiut sa-i ascult vorbele la timp, ca uneori am trecut peste sfaturile ei si ca am facut cum am vrut eu. Acum nu mai am dreptul sa spun ca mi-e dor de zilele in care imi spunea citate din Drumes si ma indemna sa citesc. Nu mai am voie sa imi fie dor de imbratisarea ei cand ma gandesc ca atata timp cat a fost acasa nu mi-am facut timp sa stau mai mult cu ea. Si cand ma strage in spate de durere, nu mai am voie sa ma gandesc la alinare, pentru ca mereu fugeam la joaca din bratele mamei.

---
Mama isi dadea seama ca am crescut doar prin faptul ca trebuia sa se intinda ca sa imi prinda piciorusul in palma. Nu putea sa adoarma noaptea daca nu ma stia langa ea. Apoi, cand am inceput sa ma incalt cu papucii ei si sa-i cer sosete de matase si-a dat seama ca nu mai poate da timpul inapoi.
In fiecare an de 1 Mai ne dadeau drumul acasa de la scoala. Atunci am inceput sa-mi dau seama de ce e mama la fel de importanta pentru mine cat pentru toata lumea. Era ziua ei, toata lumea primea liber sa o sarbatoreasca pe ea. Asa ca nu numai in familie la mine era sarbatoare.

Mama, sa stii ca n-am uitat sa-ti spun povestea, doar ca umilul meu blog nu poate suporta dragostea pe care ti-o port. Te iubesc mult si nu am curajul sa-ti spun LA MULTI ANI!!! Nu asa!!!

joi, 25 martie 2010

Jocul Pirandei


"Cine-i Maria?" A inceput sa fuga dupa mine si aproape ca ma tragea de la spate. "Daca dai un banisor la copil iti spun". Ma opresc la magazin, cumpar o napolitana si i-o intind fetitei cu codite colorate, ei ii dau 1 leu si fug mai departe. "Sunt doua care cand te vad se rostogolesc de ciuda. Nu te vrea de nici un fel. Baiatu din sufletul tau il iubeste alta fata. Nu face casa cu tine ca esti legata, casnicia ta e legata 9 ani". I-am spus sa ma lase in pace ca nu vreau sa o mai ascult. " Pentru zece mii care ai dat mie si napolitana la copil. Stai sa-ti ghicesc. Nu fugi sa ramai descantata. Ia un ban in mana". Iau 1 ban,1000 de lei vechi. "Nu, asta nu e bun, unu de 5". Iau un ban de cinci si mi-l ia din mana. il impatureste si incepe sa-l boteasca bine. "Iti pare rau dupa el?". Ii zic nu. "Atunci sa-ti nu-ti para. Ai pe cineva bolnav". "Da", ii spun eu. "Si daca se face bine imi faci o cinste? Mai treci pe aici?". "Da dar lasa-ma in pace". "Ai avut o realizare, acu o saptamana". " Da ceasu mai inainte, ii zic eu". "Se uita la mine si nu stie ce sa-mi mai spuna: "Sunt doua care cand te vad mor". "Dumnezeu sa le ierte", ii zic eu si plec. Si uite asa am ramas fara 8 lei si am intarziat si la Conferinta. Nu dupa ce, prietena ei m-a blestemat ca nu-i dau si ei 1 leu.

duminică, 21 martie 2010

X lucruri de care mi-e dor


















Mi-e dor de mama, de telefoanele pe care mi le dadea dimineata, de duminicile pe care I le povesteam, de parfumul ei si de vocea ei blanda. Mi-e dor sa stau la ea in brate si sa imi mangaie parul.
Mi-e dor de zilele in care se chinuia sa-mi puna bigudiuri si de sfaurile ei. Asa mi-e de dor de cartile prafuite care ma asteptau acasa si pe care nu cutezam sa le citesc. Mi-e dor de citatele din Drumes si din Coelho. As vrea sa ma pot sta cu ea si sa facem planuri.
Mi-e asa de frica pentru ca in ultima vreme nici o dorinta nu mi se mai indeplineste. Am pierdut tot ce ma mai ajuta sa sper. Incep sa dezamagesc si asta nu-mi place. Nu stiu ce s-a intamplat cu Alexandra cea vesela, care nu ma lasa sa plang. Mi- dor de zilele de vara in care rataceam fara nici un plan, cu fiecare prietena care indraznea sa stea de vorba cu mine.
Acum primavara are ust amar, a praf, a sec…nu mai e dulce, nu mai sunt bucuroasa si nu mai am curaj sa visez. Mi-e dor de mine si mi-e dor de mama!!! Mi-e dor de voi…

miercuri, 17 februarie 2010

Multumesc prietenilor mei!!!

Recunosc ca mi-ati fost de ajutor. Va multumesc din suflet pentru ce ati facut sa ma scapati de vecinul manelist de deasupra. Ma rugam zi de zi sa-si rupa un picior sa stea astea doua saptamani, cat sunt eu in vacanta, in spital. Uneori ma rugam sa castige o vacanta la Paris, numai sa plece. Am fost plecata doua zile de acasa si azi dimineata cand m-am trezit...MINUNE...nu se mai auzeau manele, si era ora 10, ora la care el deja trebuia sa dea drumul la muzica. Vroiam sa incep sa-i fac un jurnal muzical, dar...rugile mi-au fost ascultate. Nu stiu cine a tinut cont de statusul meu, dar astazi nu a mai trebui sa bat in teava.

luni, 11 ianuarie 2010

Boala e cucoana mare

Poate e prea tarziu, dar tin sa va povestesc despre sarbatorile minunate pe care le-am avut. Dupa doua saptamani de post, cu incredere ca imi vor fi iertate pacatele, a venit si ziua cea mare in care mi-am incantat papilele gustative cu bunatati pline de maioneza si am ciupit si o bucatica de carne de porc. De ajuns ca sa stau la pat toate cele trei zile de Craciun. Asa ca, fara colinda si fara asteptaraea Mosului. Am stat linistita si nu m-am mai atins de nicio salata cu hrean. Am baut insa ceaiuri cat pentru toata iarna. Mi-am revenit intr-un final, dupa un portofel de pastile, cumparate de urgenta de la farmacie. Doua zile a durat bucuria de a manca din prajiturile minunate pe care le-am primit de pe la rude. Apoi, ca o ultima surpriza pe 2009, in ziua de Revelion, incet, incet, au inceput sa mi se inflameze amigdalele. Si asa, o zi, doua, trei, s-a terminat vacanta si eu tot gemand dupa Tachisept, doar doar sa pot sa beau un ceai. Acum, cand ma gandeam si eu ca ma apuc de treaba si ma fac fata serioasa, cu chef de munca, m-a bufnit o raceala...Hai Alexandra, spor la ceaiuri si la somn. Am nevoie de o vacanta!!!