Vine melcul supărat,
O furnică l-a pişcat,
Şi cum vine pâş-pâş-pâş,
Întâlneşte-un cărăbuş,
-Dă-te-ncolo, nu sta-n drum,
Că te iau în coarne-acum.
Azi m-a inspirat un melc...
Câteodată îmi dau seama că nu ma aştept nimic. Trec zilele ca visele şi pe mine nu mă aşteaptă nimeni şi nimic la graniţa dintre iunie şi iulie. Nu am nicio zvâcnire de bucurie când mă gândesc la vacanţa lungă. Doar ore nesfârşite de ploaie şi zâmbete fugare când văd oamenii fugind de picăturile reci, doar nervi pentru soarele cald şi nopţi nedormite, doar inspiraţie proastă, doar dor, dor nebun de fericire. Eu nu m-aş încumeta să pornesc la drum lung şi anevoios prin munţi, nu aş avea curaj să mă plimb cu cortul în spate printre stânci, eu nu mă gândesc la plimbările de seară, în căutare de idei. Eu nu vreau vacanţa asta, o dau altcuiva.
miercuri, 17 iunie 2009
vineri, 12 iunie 2009
Tratat de "piţipongeală"(CAPITOLUL 2)
Piţipoancă vs. cocalar
Un alt aspect care a complicat viaţa piţipoancelor este apariţia cocalarului. Cocalarul este o specie care se înmulţeşte zilnic, un cocalar novice trecând mult mai repede peste perioada de pregătire. Acesta vine în mai multe forme şi se hrăneşte cu viaţa noastră. Un cocalar normal îşi duce veacul în oraşele de provincie şi locuieşte într-o maşină.
O zi din viaţa unui cocalar e foarte greu de descris: dimineaţa se trezeşte, porneşte motorul şi face vreo două ture prin oraş, să vadă cine a mai ieşit la bulevard. Se duce la non-stopul de la ieşire din oraş, îşi ia o cafea şi o savurează printr-o altă tură pe străzile centrale. El poate fi uşor recunoscut, datorită gestului pe care-l face, din reflex. Cu manelele la maxim, acesta scoate capul pe geamul maşinii şi se uită după tine, ca în filmele americane. Trece încet, astfel încât îi poţi vedea părul blond vopsit şi ochelarii de imitaţie Gucci.
Dar, ce vânează acest animal feroce? Ei, bine, aici am ajuns la partea mai interesantă a acestui capitol. Cocalarul e pregătit să vâneze piţipoance. Se respectă lanţul trofic terestru. Cu portofelul plin de chitanţe, cocalarul trece încept pe lângă femelă, strijinindu-se de volan cu mâna dreaptă iar cu mâna stângă îşi scoate ţigara din bot. Face două cercuri şi trece mai departe. A vrut doar să-i arate piţipoancei că el e şeful. Femela, de obicei se împerechează seara, aşa că al nostru cocalar trage o fugă până în bazar, îşi mai cumpără un tricou D&G la 30 RON şi aşteaptă momentul propice să atace. Mai departe nu am putut filma în vizuina cu geamuri fumurii a cocalarului. Aşteptăm acum puii care, probabil, se vor naşte în captivitate.
Un alt aspect care a complicat viaţa piţipoancelor este apariţia cocalarului. Cocalarul este o specie care se înmulţeşte zilnic, un cocalar novice trecând mult mai repede peste perioada de pregătire. Acesta vine în mai multe forme şi se hrăneşte cu viaţa noastră. Un cocalar normal îşi duce veacul în oraşele de provincie şi locuieşte într-o maşină.
O zi din viaţa unui cocalar e foarte greu de descris: dimineaţa se trezeşte, porneşte motorul şi face vreo două ture prin oraş, să vadă cine a mai ieşit la bulevard. Se duce la non-stopul de la ieşire din oraş, îşi ia o cafea şi o savurează printr-o altă tură pe străzile centrale. El poate fi uşor recunoscut, datorită gestului pe care-l face, din reflex. Cu manelele la maxim, acesta scoate capul pe geamul maşinii şi se uită după tine, ca în filmele americane. Trece încet, astfel încât îi poţi vedea părul blond vopsit şi ochelarii de imitaţie Gucci.
Dar, ce vânează acest animal feroce? Ei, bine, aici am ajuns la partea mai interesantă a acestui capitol. Cocalarul e pregătit să vâneze piţipoance. Se respectă lanţul trofic terestru. Cu portofelul plin de chitanţe, cocalarul trece încept pe lângă femelă, strijinindu-se de volan cu mâna dreaptă iar cu mâna stângă îşi scoate ţigara din bot. Face două cercuri şi trece mai departe. A vrut doar să-i arate piţipoancei că el e şeful. Femela, de obicei se împerechează seara, aşa că al nostru cocalar trage o fugă până în bazar, îşi mai cumpără un tricou D&G la 30 RON şi aşteaptă momentul propice să atace. Mai departe nu am putut filma în vizuina cu geamuri fumurii a cocalarului. Aşteptăm acum puii care, probabil, se vor naşte în captivitate.
joi, 11 iunie 2009
O zi normală
Da. Am încercat şi eu să am o zi normală. Dar se pare că nu mi-am ales bine ziua. Nu azi. De dimineaţă m-am trezit cu faţa la cearceaf. Era roz. Avea şi câteva flori, nu roz.
Într-o zi care părea normală, pe o căldură care a început în momentul în care am ieşit eu din bloc, m-am gândit să ma duc şi eu, ca un om aproape normal, la piaţă, să cumpăr doi castraveţi şi nişte salată.
De aici începe ziua mea normală.
La intrarea în piaţă, la soare, într-un cărucior stricat, dormea cu gura deschisă, un pici, mai negru, iar lângă el, pe o cutie de carton, se întorcea de pe o parte pe alta un puradel mai mic, în tricou şi pampers. Maică-sa, o femeie zdravănă, vindea ceapă, vişine şi "corcodele".
Nimic anormal, o zi normală la piaţă. Mai încolo, alt moş cu câteva sticle de lapte, fiert la soare, se uita după o don-şoară cu buricul gol şi cu un tatuaj cât piciorul, care vindea frunze de viţă-de-vie.
Cu o plasă în mână şi cu geanta în cealaltă, am fugit să prind un autobuz, când, am simţit că mă trage cineva de geantă. M-am întors şi un flăcău, cu un rânjet murdar m-a întrebat unde e gara. Probabil voia să caute adresa în agenda mea, sau salvată în ciornele telefonului meu.
Nimic anormal...
Într-o zi care părea normală, pe o căldură care a început în momentul în care am ieşit eu din bloc, m-am gândit să ma duc şi eu, ca un om aproape normal, la piaţă, să cumpăr doi castraveţi şi nişte salată.
De aici începe ziua mea normală.
La intrarea în piaţă, la soare, într-un cărucior stricat, dormea cu gura deschisă, un pici, mai negru, iar lângă el, pe o cutie de carton, se întorcea de pe o parte pe alta un puradel mai mic, în tricou şi pampers. Maică-sa, o femeie zdravănă, vindea ceapă, vişine şi "corcodele".
Nimic anormal, o zi normală la piaţă. Mai încolo, alt moş cu câteva sticle de lapte, fiert la soare, se uita după o don-şoară cu buricul gol şi cu un tatuaj cât piciorul, care vindea frunze de viţă-de-vie.
Cu o plasă în mână şi cu geanta în cealaltă, am fugit să prind un autobuz, când, am simţit că mă trage cineva de geantă. M-am întors şi un flăcău, cu un rânjet murdar m-a întrebat unde e gara. Probabil voia să caute adresa în agenda mea, sau salvată în ciornele telefonului meu.
Nimic anormal...
miercuri, 10 iunie 2009
Tratat de "piţipongeală"(CAPITOLUL 1)
Piţipoancă pentr-o zi
Aseară mi-am dat seama cât de deştepte sunt şi ce aprecieri de bun gust sunt în stare să facă. Sunt desăvârşite, minunate, plăcute, frumoase, cunoscute, pline de graţie. E un statut pe care îl primesc atunci când îşi depun jurământul. Din acel moment au tot ce şi-au dorit vreodată: buze ţuguiate, băieţi "muşchiuloşi" la picioare, o viaţă parfumată şi haine cât mai colorate. În plus, tot atunci, primesc trofeul în mână: placa. Ce ar face o piţipoancă fără placă? Nici nu vreau să mă gândesc.
Dar, până să ajungă maturitatea statutului, o piţipoancă novice trebuie neaparat să urmărească nişte paşi. Doar aşa vor ajunge în Regatul de cleştar la Piţipoancelor, unde le aşteaptă matca (după nume slav).
6 paşi să devii piţipoancă
Primul pas este şi cel mai greu, e un pas care-i dă curaj şi nesimţire. Recruta trebuie să-şi ia de mână o prietenă, care ar vrea şi ea să ajungă piţipoancă atunci când va fi mare, şi să se aşeze pe o bancă, la bulevard neaparat. Acolo, trebuie să stea, să privească şi să analizeze în gând oamenii care trec. Apoi, după ce crede că se descurcă, trebuie să acţioneze. Să comenteze la oameni. Dar nu în orice fel, într-o anumită ordine. Începe de la papuci, apoi la geantă, şi în cele din urmă se leagă de primul gest pe care îl face subiectul. Odată proba trecută, piţipoanca trece la următorul pas, imediat.
Se duce la superioara sa, piţipoanca din bloc şi-i înşiră impresiile pe care le-a făcut (asta în cazul în care a primit feed-back, de obicei nu primeşte. Ei aseară, de la mine, a primit :D). Trebuie să arate că e competentă şi că-şi merită rolul. Dacă a avut comentarii întemeiate, recruta va trece la pasul 3. Dacă nu, repetă primul pas.
Pasul trei e ceva mai uşor, asta pentru că piţipoanca în devenire se pregăteşte pentru această etapă de când a învăţat să-şi tragă pantalonii (depinde de fiecare). Va primi un dulap cu haine de toate felurile. Va fi rugată să aleagă trei ţinute, diferite. Bineînţeles, care ţin de meseria adorabilă de a fi o piţipoancă. Are dreptul la o singură greşeală. La a doua e descalificată şi va rămâne doar cu primii doi paşi absolviţi. Va mai avea dreptul să încerce abia după doi ani.
Dacă nu greşeşte, va trece la pasul patru şi, respectiv, la şefa sa, piţipoanca de cartier. Ea o va pune să aleagă cocalarul perfect din 10 baieţi. În cazul în care îl alege bine, va rămâne cu el o săptămână şi va trece la următorul pas.
Pasul cinci cînstă într-o serie de traininguri la Şcoala de Piţipoance. Va primi un set de teste, pe care va trebui să le greşească în ultimul hal. Apoi, va primi lecţii de "buzaţie", de mers, de îmbrăcat şi de pieptănat. După ce a absolvit şi această teaptă, poate să se numească piţipoancă.
Pasul şase e cel mai important, ajunge la matca piţipoancă, cea care va lua ultima decizie. Dacă-i place faţa ei, o trece, dacă nu, la coadă cu ea.
Aţi văzut vreodată o piţipoancă? Sunt peste tot, în scări de bloc, la semafoare, prin maşini, printre maşini, pe la balcoane. Caută subiecte de bârfă şi îţi fac poze dacă eşti îmbrăcat/ă prost. Vor să ne conducă...
Aseară mi-am dat seama cât de deştepte sunt şi ce aprecieri de bun gust sunt în stare să facă. Sunt desăvârşite, minunate, plăcute, frumoase, cunoscute, pline de graţie. E un statut pe care îl primesc atunci când îşi depun jurământul. Din acel moment au tot ce şi-au dorit vreodată: buze ţuguiate, băieţi "muşchiuloşi" la picioare, o viaţă parfumată şi haine cât mai colorate. În plus, tot atunci, primesc trofeul în mână: placa. Ce ar face o piţipoancă fără placă? Nici nu vreau să mă gândesc.
Dar, până să ajungă maturitatea statutului, o piţipoancă novice trebuie neaparat să urmărească nişte paşi. Doar aşa vor ajunge în Regatul de cleştar la Piţipoancelor, unde le aşteaptă matca (după nume slav).
6 paşi să devii piţipoancă
Primul pas este şi cel mai greu, e un pas care-i dă curaj şi nesimţire. Recruta trebuie să-şi ia de mână o prietenă, care ar vrea şi ea să ajungă piţipoancă atunci când va fi mare, şi să se aşeze pe o bancă, la bulevard neaparat. Acolo, trebuie să stea, să privească şi să analizeze în gând oamenii care trec. Apoi, după ce crede că se descurcă, trebuie să acţioneze. Să comenteze la oameni. Dar nu în orice fel, într-o anumită ordine. Începe de la papuci, apoi la geantă, şi în cele din urmă se leagă de primul gest pe care îl face subiectul. Odată proba trecută, piţipoanca trece la următorul pas, imediat.
Se duce la superioara sa, piţipoanca din bloc şi-i înşiră impresiile pe care le-a făcut (asta în cazul în care a primit feed-back, de obicei nu primeşte. Ei aseară, de la mine, a primit :D). Trebuie să arate că e competentă şi că-şi merită rolul. Dacă a avut comentarii întemeiate, recruta va trece la pasul 3. Dacă nu, repetă primul pas.
Pasul trei e ceva mai uşor, asta pentru că piţipoanca în devenire se pregăteşte pentru această etapă de când a învăţat să-şi tragă pantalonii (depinde de fiecare). Va primi un dulap cu haine de toate felurile. Va fi rugată să aleagă trei ţinute, diferite. Bineînţeles, care ţin de meseria adorabilă de a fi o piţipoancă. Are dreptul la o singură greşeală. La a doua e descalificată şi va rămâne doar cu primii doi paşi absolviţi. Va mai avea dreptul să încerce abia după doi ani.
Dacă nu greşeşte, va trece la pasul patru şi, respectiv, la şefa sa, piţipoanca de cartier. Ea o va pune să aleagă cocalarul perfect din 10 baieţi. În cazul în care îl alege bine, va rămâne cu el o săptămână şi va trece la următorul pas.
Pasul cinci cînstă într-o serie de traininguri la Şcoala de Piţipoance. Va primi un set de teste, pe care va trebui să le greşească în ultimul hal. Apoi, va primi lecţii de "buzaţie", de mers, de îmbrăcat şi de pieptănat. După ce a absolvit şi această teaptă, poate să se numească piţipoancă.
Pasul şase e cel mai important, ajunge la matca piţipoancă, cea care va lua ultima decizie. Dacă-i place faţa ei, o trece, dacă nu, la coadă cu ea.
Aţi văzut vreodată o piţipoancă? Sunt peste tot, în scări de bloc, la semafoare, prin maşini, printre maşini, pe la balcoane. Caută subiecte de bârfă şi îţi fac poze dacă eşti îmbrăcat/ă prost. Vor să ne conducă...
marți, 9 iunie 2009
Drum bun...
Noaptea trecută am avut trei vise diferite. Nu am îmbrăţişat luna, că nu se vede de la mine din balcon, se vede tot oraşul dar luna se ascunde. Nu vreţi să ştiţi ce am visat spre dimineaţă. De ce trebuie să plecaţi? Am să am iar vise neplăcute. Vă pun visele mele la pachet, să le citiţi în tren, spre casă. Nuu vreţi să ştiţi ce am visat spre dimineaţă. Mi se pare că a trecut atata timp de când nu v-am văzut. Nuuu vreţi fetelor să ştiţi ce am visat spre dimineaţă... Să-mi scrieţi! Să număraţi razele de soare şi să vă gândiţi la mine. Eu am să număr picăturile de ploaie până când ne vom vedea. Nuuuu vreţi să ştiţi ce am visat spre dimineaţă, chiar nu vreţi. Totul e alb-negru.
N-am să vă spun ce am visat spre dimineaţă!
N-am să vă spun ce am visat spre dimineaţă!
Despre "Vise-la-pachet"...
M-am săturat să ma răzgândesc în ultima clipă, să nu ştiu cum e să o iei pe calea greşită. M-am săturat să caut sfaturi şi să fac totul aşa cum trebuie. Vreau să ştiu cum e să trăieşti numai pentru tine, vreau să învăţ să fiu egoistă. M-am săturat să mă cert şi să am dreptate. De astăzi am să visez.
Luca mi-a spus azi că va atinge cerul şi soarele când va fi mare. Eu nu m-am gândit niciodată că aş putea face-o. Mâine am să îmbrăţişez luna.
Luca mi-a spus azi că va atinge cerul şi soarele când va fi mare. Eu nu m-am gândit niciodată că aş putea face-o. Mâine am să îmbrăţişez luna.
luni, 8 iunie 2009
Pân` la urmă tot nu scapi
Te găteşte de paradă,
Te ciocneşte cap în cap,
Şi îţi zvârle coaja-n stradă.
Un "de ce" scurt:
- pentru că aşa am vrut eu;
- pentru că mi-a promis Alex că mă ajută şi nu am vrut să ratez această oazie;
- pentru că toată lumea are şi eu nu aveam;
- pentru că, de o bucată de vreme mi-am dat seama că gândesc.
Un "de ce nu" scurt:
- pentru că nu vrea Giani;
- pentru că nu am timp :)), eu mereu fac ceva: nimic;
- pentru că nu am bani de site.
De asta, aţi înţeles?
E mai uşor decât să ţii un jurnal, că pe ăla nu ţi-l citeşte nimeni...sau nu trebuie:))..Eiii, de asta!
Te ciocneşte cap în cap,
Şi îţi zvârle coaja-n stradă.
Un "de ce" scurt:
- pentru că aşa am vrut eu;
- pentru că mi-a promis Alex că mă ajută şi nu am vrut să ratez această oazie;
- pentru că toată lumea are şi eu nu aveam;
- pentru că, de o bucată de vreme mi-am dat seama că gândesc.
Un "de ce nu" scurt:
- pentru că nu vrea Giani;
- pentru că nu am timp :)), eu mereu fac ceva: nimic;
- pentru că nu am bani de site.
De asta, aţi înţeles?
E mai uşor decât să ţii un jurnal, că pe ăla nu ţi-l citeşte nimeni...sau nu trebuie:))..Eiii, de asta!
Însiropat în suflet de copil
M-am trezit cu soarele în priviri şi ea mă răsfaţă cu îmbrăţişarea ei caldă. În următorul moment mă sărută lin pe frunte şi-mi zice cât de mult însemn pentru ea. Îmi ia mâna în palmă şi o priveşte de parcă nu-i vine să creadă. Îmi spune poveşti şi-mi cântă cântece de primăvară. Mă poartă peste tot cu ea şi nu se mai satură să mă ţină strâns la piept. Hainele-i miroase a tămâie şi a busuioc şi parfumul din păr e de nerecunoscut. Se mai uită o dată la mine şi mă aşează ca pe un bibelou de porţelan pe o păturică moale ca din praf de nori.
Doar ea mă voia din tot sufletul şi datorită ei m-am născut în luna martie a acelui an. Îi gânguream minciunele şi mă mângâia pe perişorul blond şi zulufat şoptindu-mi din amorurile ei. Chicoteam ascuţit şi o priveam cu ochii mari şi verzi. Doar noi ne înţelegeam de minune şi doar ea îmi simţea nevoia din plânset.
După ce-am crescut mi-am dat seama că ea avea chipul celei ce mă îngrijea şi mă alina.
Nu i-am observat însă tristeţile din priviri şi nici nu i-am putut citi sufletul. Nu-i vedeam decât zâmbetul la cuvintele mele stâlcite. Mă certa doar când făceam mofturi sau copilării. Mă ţinea strâns de mână când traversam strada.
Acum caut s-o înţeleg şi câteodată îmi dau seama că ea gândeşte prea porfund. N-am să-i ajung niciodată din urmă la poveţile ei. N-am să pot să-i urmez sfaturile pentru că sunt prea măreţe pentru mine.
Cea mai frumoasă zi din viaţa ei a fost atunci când m-am născut eu. Soarele acelei zile nu a apus însă. Păcat că nu-mi mai amintesc nimic şi trebuie să inventez sau să rostec cuvintele altora. Păcat că n-am să văd niciodată clar chipul care mă alinta.
Doar ea mă voia din tot sufletul şi datorită ei m-am născut în luna martie a acelui an. Îi gânguream minciunele şi mă mângâia pe perişorul blond şi zulufat şoptindu-mi din amorurile ei. Chicoteam ascuţit şi o priveam cu ochii mari şi verzi. Doar noi ne înţelegeam de minune şi doar ea îmi simţea nevoia din plânset.
După ce-am crescut mi-am dat seama că ea avea chipul celei ce mă îngrijea şi mă alina.
Nu i-am observat însă tristeţile din priviri şi nici nu i-am putut citi sufletul. Nu-i vedeam decât zâmbetul la cuvintele mele stâlcite. Mă certa doar când făceam mofturi sau copilării. Mă ţinea strâns de mână când traversam strada.
Acum caut s-o înţeleg şi câteodată îmi dau seama că ea gândeşte prea porfund. N-am să-i ajung niciodată din urmă la poveţile ei. N-am să pot să-i urmez sfaturile pentru că sunt prea măreţe pentru mine.
Cea mai frumoasă zi din viaţa ei a fost atunci când m-am născut eu. Soarele acelei zile nu a apus însă. Păcat că nu-mi mai amintesc nimic şi trebuie să inventez sau să rostec cuvintele altora. Păcat că n-am să văd niciodată clar chipul care mă alinta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)