Vine melcul supărat,
O furnică l-a pişcat,
Şi cum vine pâş-pâş-pâş,
Întâlneşte-un cărăbuş,
-Dă-te-ncolo, nu sta-n drum,
Că te iau în coarne-acum.
Azi m-a inspirat un melc...
Câteodată îmi dau seama că nu ma aştept nimic. Trec zilele ca visele şi pe mine nu mă aşteaptă nimeni şi nimic la graniţa dintre iunie şi iulie. Nu am nicio zvâcnire de bucurie când mă gândesc la vacanţa lungă. Doar ore nesfârşite de ploaie şi zâmbete fugare când văd oamenii fugind de picăturile reci, doar nervi pentru soarele cald şi nopţi nedormite, doar inspiraţie proastă, doar dor, dor nebun de fericire. Eu nu m-aş încumeta să pornesc la drum lung şi anevoios prin munţi, nu aş avea curaj să mă plimb cu cortul în spate printre stânci, eu nu mă gândesc la plimbările de seară, în căutare de idei. Eu nu vreau vacanţa asta, o dau altcuiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu