Prieten al copilăriei

Şi eu purtam caciulă de cosmonaut. Era mov cu dungi albe. Uneori o purtam în casa şi mă prefăceam că sunt pisică, pentru că avea un rest lung de împletitură în spate. Cu ce rost nu ştiu, tot ce ştiu e că o mereu cădeam jos când eram trasă de moţ de către colegi. Nu numai eu o păţeam, ci toţi copiii cu căciulă de cosmonaut.
Papuci cu leduri n-am avut. Aveau doar ci cu părinţi în străinătate. Tot ei aveau şi ceasuri cu bec.
Aveam însă cel mai zdravăn elastic din cartier. Deseori mă jucam singură. Îl prindeam în gard. Partea bună era că eu câştigam de fiecare dată.
În zilele ploioase mergeam la tanti Nina şi la nea Gicu şi îmi spuneau povestea cu Viorel şi Viorica, ilustrând-o cu nasturi coloraţi. Drept răsplată le spălam chiuveta.
Ieri nu-mi aminteam foarte multe despre copilăria mea, dar azi dimineaţă m-am trezit din cauza unor papuci care chiţăiau. Mai aveau şi formă de şoarece.

...Mi-e lene sa dau titlu

De ce ti-e frica, de aia nu scapi...

Mi-e frica de lene. Ma contopeste si ma lasa sa dorm nestingherita, invelita cu un cearceaf la fel de lenes. Ascult doar muzica lenta si mi-e lene sa ma duc sa-mi iau apa din frigider. Uneori ma chinui sa deschid ochii, iar telecomanda e prea departe ca sa ma ridic dupa ea.
Sufar de lene si pe la sala n-am mai trecut de mult. Ma hranesc doar cu glumele colegului de apartament si tanjesc dupa o felie de harbuz...
Salvati-ma!!!

Fobia de şosete rupte

Şosete albe, roz cu căpşuni, şosete cu degete, foarte colorate, şosete vesele sau triste, şosete care parcă te ciupesc, şosete fără pereche...am numărat şi am 50 de perechi de şosete. 45 de perechi în sertarul special pentru şosete şi alte câteva perechi uitate prin pantofi...



Mama se chinuia să le cose ca noi, dar ele mereu se uitau la şosetele mele, când mă descălţam la intrare. Eu nu aveam şosete noi decât la sărbători şi nu erau ca ale lor, cu desene sau floricele, ale mele erau flauşate şi deseori ude. " Uite, ţi-a ieşit cartoful afară!", de asta mă temeam. Îmi aduc aminte pălăriuţa roşie din care mama scotea acele şi începea să ţese sâmbăta de dimineaţă. Mă tot întreba "Cum reuşeşti să le rupi, te rod pantofii?". Nu mă rodeau, mai degrabă îmi ieşeau degetele e afară. Nu aveam un sertar pentru şosete, pur şi simplu le aruncam jos, în dulap. Când căutam cu mâna şi nu găseam nicio pereche, îi ceream mamei din şosetele ei de nailon. Mereu i le rupeam...

De Paşte şi de Crăciun, fraţii mei primeau câte o pereche de şosete, obligatoriu. Şi acum încă mai primesc. Eu îmi cumpăr, de fiecare dată când merg la cumpărături mă opresc la şosete. Nu ştii cum e să te descalţi şi să ai ieşit degetul afară când te duci la ziua cuiva. Am numărat, şi am 50 de perecchi de şosete, şosete albe, roz cu căpşuni, şosete cu degete, foarte colorate, şosete vesele sau triste. O pereche de şosete în plus nu strică niciodată...

Caniculă cu gust de ciocolată

Geamul spart nu o ajută să ciupească din ciocolata expirată, uitată la vedere după ce au închis magazinul. Trage de clanţă şi vede că nici aşa nu merge. Se uită la ambalaj şi linge geamul. Trage aer în piept şi îşi imaginează căldura mirosind a ciocolată. Nici nu ştie dacă-i fată sau băiat, oricum fusta roşie pe care o poartă a căpătat-o de la o vecină. Nu are cercei şi nici părul lung, are însă o privire care o dă de gol. Mama ei nu îi spune poveşti la culcare.
La 50 de metri mai încolo, tac-su stă culcat cu capul pe masă şi cu o bere terminată în faţă. Erau banii ei pentru ciocolată. E prea mică să găsească o plăcere într-o gură de bere. Nu mi-a trecut prin cap să-i cumpăr o bomboană...

Privilegiul de a fi mireasă

Gânduri...

"Eu vreau să mă mărit în luna iunie, când florile de iasomie or să-mi fi buchet, când soarele nu va mai avea zâmbet fals şi când ploaia va plânge bucuria mea. Vreau rochie albă, cu trenă şi voal catifelat. Am să mă mărit vara..."

Aşa visa Ana când ne jucam cu păpuşi în faţa blocului. Eu o ascultam şi mă lăudam cu rochia de prinţesă pe care o croisem pentru Barbie. Ana închidea ochii şi se gândea la prinţul ei frumos. Vraja se rupea după o ploaie zdravănă şi după ce ne mai cafteam la colţ de bloc plecam fiecare pe la bunici în vacanţă. Dintr-o vacanţă nu am mai vazut-o. Plecase cu un flăcău în Italia, la produs, ziceau unii. Eu ştiam că a plecat după iubire.
Şi aşa a fost, azi am văzut-o îmbrăcată în alb, cu o fetiţă micuţă la piept şi cu prinţul ei de braţ. Se duceau spre primărie. Visul Anei s-a împlinit doar că ploaia nu a ocolit-o şi pe la colţ de bloc soarele asculta babele bâlbâite: "Ce i-a trebuit rochie albă dacă are copchil, mă-sa n-a ştiut să-i spună." Eu am trecut pe lângă ele şi am zâmbit. A trecut şi Ana, veselă şi cu ochii luminaţi, era purtată de buchetul din flori de iasomie. Păcat că nu e luna iunie...

Când cerul cade

Păcat că nu vrei să ştii ce mă macină, de ce am pornit cu atata furie să scriu lucruri pe care nici nu le gândesc. Mi se pare că totul e prea mic pentru tine şi că lumea e înghesuită de minciuni şi de sentimente false. Nici nu ai învăţat să numeri cuvinte şi nici nu ştii cum miroase curcubeul. Nici nu vrei să ştii dacă mă mai gândesc la lucruri frumoase. Ei bine, îţi spun eu, nu mai ştiu ce înseamnă veselia, azi, o albină şi-a dat acul doar ca să-mi facă mie rău. Cum poţi să ghiceşti în stele fără să minţi? Cum poţi să mă muşti de inimă?