Fobia de şosete rupte

Şosete albe, roz cu căpşuni, şosete cu degete, foarte colorate, şosete vesele sau triste, şosete care parcă te ciupesc, şosete fără pereche...am numărat şi am 50 de perechi de şosete. 45 de perechi în sertarul special pentru şosete şi alte câteva perechi uitate prin pantofi...



Mama se chinuia să le cose ca noi, dar ele mereu se uitau la şosetele mele, când mă descălţam la intrare. Eu nu aveam şosete noi decât la sărbători şi nu erau ca ale lor, cu desene sau floricele, ale mele erau flauşate şi deseori ude. " Uite, ţi-a ieşit cartoful afară!", de asta mă temeam. Îmi aduc aminte pălăriuţa roşie din care mama scotea acele şi începea să ţese sâmbăta de dimineaţă. Mă tot întreba "Cum reuşeşti să le rupi, te rod pantofii?". Nu mă rodeau, mai degrabă îmi ieşeau degetele e afară. Nu aveam un sertar pentru şosete, pur şi simplu le aruncam jos, în dulap. Când căutam cu mâna şi nu găseam nicio pereche, îi ceream mamei din şosetele ei de nailon. Mereu i le rupeam...

De Paşte şi de Crăciun, fraţii mei primeau câte o pereche de şosete, obligatoriu. Şi acum încă mai primesc. Eu îmi cumpăr, de fiecare dată când merg la cumpărături mă opresc la şosete. Nu ştii cum e să te descalţi şi să ai ieşit degetul afară când te duci la ziua cuiva. Am numărat, şi am 50 de perecchi de şosete, şosete albe, roz cu căpşuni, şosete cu degete, foarte colorate, şosete vesele sau triste. O pereche de şosete în plus nu strică niciodată...