Prieten al copilăriei

Şi eu purtam caciulă de cosmonaut. Era mov cu dungi albe. Uneori o purtam în casa şi mă prefăceam că sunt pisică, pentru că avea un rest lung de împletitură în spate. Cu ce rost nu ştiu, tot ce ştiu e că o mereu cădeam jos când eram trasă de moţ de către colegi. Nu numai eu o păţeam, ci toţi copiii cu căciulă de cosmonaut.
Papuci cu leduri n-am avut. Aveau doar ci cu părinţi în străinătate. Tot ei aveau şi ceasuri cu bec.
Aveam însă cel mai zdravăn elastic din cartier. Deseori mă jucam singură. Îl prindeam în gard. Partea bună era că eu câştigam de fiecare dată.
În zilele ploioase mergeam la tanti Nina şi la nea Gicu şi îmi spuneau povestea cu Viorel şi Viorica, ilustrând-o cu nasturi coloraţi. Drept răsplată le spălam chiuveta.
Ieri nu-mi aminteam foarte multe despre copilăria mea, dar azi dimineaţă m-am trezit din cauza unor papuci care chiţăiau. Mai aveau şi formă de şoarece.