Nici nu va imaginati ce povesti am ascultat in aceasta minunata seara. Nu am sa uit niciodata zilele cu soare pe care le-am avut, un soare prietenos la poalele Apeninilor, care a avut grija sa ma trezeasca de dimineata. Astazi pot spune ca am avut o zi grozava...o zi de vacanta asa cum mi-o imaginam cand m-am urcat in avion sa plec "spre aici", o zi in care chiar daca nu am invatat nimic pentru scoala, am invatat sa ascult...
Avea doar 17 ani cand a fost luat sa lupte in Al Doilea Razboi Mondial, Pasquale, batranul pe care am avut placerea sa-l cunosc aici mereu canta...Isi aduce aminte de englezoaica mai mica decat el cu un an, pe care a lasat-o in Marea Britanie cand razboiul s-a sfarsit si s-a putut intoarce acasa. Dar totul nu a inceput asa, cu o dragoste de 17 luni de care Pasquale isi aduce aminte cu drag. Dupa melodia lui preferata (pe care mi-a cantat-o in fiecare zi de cand sunt aici http://www.youtube.com/watch?v=-prQ8AE_nvY )"Arrivederci Roma", se ascund amintiri pe care abia le gaseste sub cei 92 de ani pe care-i duce in spate. L-au luat in Razboi intr-o zi calda de iunie, o zi in care nici nu se astepta si cu hainele subtiri pe care le avea de el. Au urmat luni de frig prin Alpi, luni de dor prin Africa si Egipt si zile de prizonierat in Marea Britanie unde a trebuit sa munceasca pentru englezi. Franturi de povesti abia ii aduc aminte de cei trei ani pe care i-a petrecut acolo, muncind pe "o lira".
A uitat de ele pentru ca isi aduce prea bine aminte de momentul in care a intalnit-o pe "sua inglesina" de care povesteste in fiecare zi. Dupa ce a trebuit sa plece intre ei au ramas doar scrisorile trimise in van uneori. Dar dragostea lui pentru ea e vie inca azi, cand abia isi duce viata pe picioare alaturi de sotia sa, careia ii canta mereu si despre care zice ca "e cea mai frumoasa din tot satul, cu ochii ei albastri". Asa e, Pasquale si Filumena imi vor ramane mereu in suflet alaturi de vacantele minunate petrecute in casa lor mare si cu ecou. Imi voi aducea aminte de zilele de vara cand stateam cu ei afara si el se chinuia sa prinda muste si de aceste minunate zile de iarna, in fata caminului de foc, cu povestile lor cu tot.
Si dimineata, cand soarele ma trezeste si ma uit pe geam, vad varful muntelui plin cu zapada...intind mana sa-l ating si-mi dau seama ca cu greu se ajunge acolo. Dar eu ma bucur ca am ajuns pana aici, in coltul asta de Italie unde marea se uneste cu muntele si unde oamenii ma stiu de Alessandra, o Alessandra care asculta povestile lor si care uneori aminteste de ele. Battaglia ramane aici, eu plec, dar nu voi ezita sa ma intorc de fiecare data cand am ocazia... atata timp cat sunt oameni care ma astepta aici si cat muntele inca imi mai sopteste secrete. Saptamana viitoare voi zice si el "Arrivederci Battaglia...Good bye, Au revoir", voi varsa o lacrima si voi merge mai departe. Dar pana atunci...sa va povestesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu