Primele amintiri pe care mi le aduce Craciunul imi trezesc inima inghetatat de egoism si-mi spun ca stau linistita si sa ascult colinde. Apoi, incet, incep sa li se alature versuri din colindele pe care le canta fratele meu, alaturi de grupul de colindatori cu care se intalnea an de an. Stateam si-i asteptam cu sufletul la gura si nu conteaneam sa sclipesc de fericire. Dupa ce se infruptau din prajiturile mamei, plecau cantand “La multi ani!”. Bucuria din ochi imi tremura pana in inima. De Craciun ramaneam noi doua. Mama ma tinea in brate si ne uitam in carti cu povesti. Masa statea intinsa si covrigeii cu mac de care mi-e asa de dor isi asteptau randul in dulap. Stiam ca nu am voie sa ma ating de ei pana in seara de Ajun. Stateam si ma uitam la fiecare glob din bradul verde. Ma asezam intinsa sub ramurile lui si cantam colinde de una singura. Deseori imi numaram banii pe care-i strangeam din usa-n usa. Nu stiu daca am crezut vreodata in Mos Craciun. Stiam doar ce cadouri sa-mi doresc de la fiecare. Adormeam cu instalatia din brad aprinsa si visam sclipiri de stele. Nici nu lumina de dimineata ca ma trezeam si plecam repede la magazinul din colt sa vad daca mai este papusa pe care mi-o doream de la mosneagul frigului. Ramaneam dezamagita cand vedeam lacatul bine strans la usa magazinului. Nu-mi doream decat sa o mai privesc o data si sa fiu sigura ca nu a cumparat-o nimeni.
De Craciun eram numai noi doua. Mama nu-mi cerea sa-i cant niciodata. Asteptam sa-mi spuna sa o colind, dar ma uitam degeaba in ochii ei si ceream sa fiu bagata in seama. Imi puneam patinele in picioare si ma plimbam singura prin spatele blocului. Craciunul nu-mi amintea de un mos care isi dadea drumul pe horn. In soba din spatele camerei era mereu focul facut iarna. Singurul mosneag imbracat in rosu pe care l-am vazut m-a enervat la gradinita. Atunci i-am tras barba falsa de pe fata si am inceput sa plang. Oricum nu credeam in Mos Craciun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu