Avenit Mosu

Si spuneati ca Mosu nu "ezixta"? Mie mi-a adus oaia cu suzeta pe care mi-o doream de jumate de an.

Mos Craciun cu masca dalba

Primele amintiri pe care mi le aduce Craciunul imi trezesc inima inghetatat de egoism si-mi spun ca stau linistita si sa ascult colinde. Apoi, incet, incep sa li se alature versuri din colindele pe care le canta fratele meu, alaturi de grupul de colindatori cu care se intalnea an de an. Stateam si-i asteptam cu sufletul la gura si nu conteaneam sa sclipesc de fericire. Dupa ce se infruptau din prajiturile mamei, plecau cantand “La multi ani!”. Bucuria din ochi imi tremura pana in inima. De Craciun ramaneam noi doua. Mama ma tinea in brate si ne uitam in carti cu povesti. Masa statea intinsa si covrigeii cu mac de care mi-e asa de dor isi asteptau randul in dulap. Stiam ca nu am voie sa ma ating de ei pana in seara de Ajun. Stateam si ma uitam la fiecare glob din bradul verde. Ma asezam intinsa sub ramurile lui si cantam colinde de una singura. Deseori imi numaram banii pe care-i strangeam din usa-n usa. Nu stiu daca am crezut vreodata in Mos Craciun. Stiam doar ce cadouri sa-mi doresc de la fiecare. Adormeam cu instalatia din brad aprinsa si visam sclipiri de stele. Nici nu lumina de dimineata ca ma trezeam si plecam repede la magazinul din colt sa vad daca mai este papusa pe care mi-o doream de la mosneagul frigului. Ramaneam dezamagita cand vedeam lacatul bine strans la usa magazinului. Nu-mi doream decat sa o mai privesc o data si sa fiu sigura ca nu a cumparat-o nimeni.
De Craciun eram numai noi doua. Mama nu-mi cerea sa-i cant niciodata. Asteptam sa-mi spuna sa o colind, dar ma uitam degeaba in ochii ei si ceream sa fiu bagata in seama. Imi puneam patinele in picioare si ma plimbam singura prin spatele blocului. Craciunul nu-mi amintea de un mos care isi dadea drumul pe horn. In soba din spatele camerei era mereu focul facut iarna. Singurul mosneag imbracat in rosu pe care l-am vazut m-a enervat la gradinita. Atunci i-am tras barba falsa de pe fata si am inceput sa plang. Oricum nu credeam in Mos Craciun.

Iarna si-a intrat in drepturi

Astept prima zi de ninsoare de o luna de zile. Sa ma trezesc din somn, si pe afara sa fie deja intinsa pe jos si sa vad pasii oamenilor mai mari sau mai mici. Sa dau perdeaua deoparte si sa deschid geamul repede. M-am visat ca intindeam mana sa prind primul fulg. Anul asta nu am avut perdea. Am iesit in balcon si am luat un pumn de zapada...Noroc de colegele mele, care au tinut sa ma anunte ca si in cartierul lor ninge!

Habemus Presedinte

De dimineata de cand m-am trezit nici nu am ridicat capul, sa vad daca a iesit focul gri din hornurile fabricii din fata blocului. Am asteptat sa deschid calculatorul si sa vad exact daca fumul gri a iesit si de la Cotroceni. Inca de aseara aproape ca am ghicit titlutile de azi ale ziarelor nationale. "Habemus Presedinte", am zis eu, "Habemus Zeus" a spus Jurnalul National. Important e ca avem in sfarsit un presedinte, chiar daca pentru urmatorii cinci ani o sa-l hulim ca nu a marit salariile si pensiile. Avem un presedinte, pe care sa-l facem responsabil de imaginea Romaniei, si sa ne rugam la Mos Craciun sa avem si un Guvern in urmatoarele saptamani.
Romania are acelasi gust pe care-l avea si inainte de 6 decembrie.

Mos Gerila nu exista

Niciodata n-am stiut de fapt cine e Mos Nicolae. Credeam mereu ca e tot un fel de Gerila care imi aduce cadouri in ziua in care a cazut primul fulg. ~mi faceam totusi papucii cu crema cu o seara inainte. Mama imi spunea ca daca nu sunt cuminte astupa gaura cheii, ca sa nu mai poata intra grasanul cu tolba plina. A doua zi dimineata ma laudam ca am auzit zgomote. Dar, mirosul de portocala ma ademenea sa ma ridic din pat si-mi faceam curaj sa fug spre bucatarie si sa ma uit cu coada ochiului la papuci. Imi batea inima tare, si-mi era frica sa nu ma dezamageasca mosul asta de la inceputul iernii. Gaseam in fiecare an macar o portocala si o pereche de sosete. Mama zimbea si imi spunea ca nu a avut timp sa caute varga. Eu nu am primit vargi de Mos Nicolae. Niciodata.
Apoi, luam la rind rudele, unde stiam ca mi-a lasat mosneagul si alte cadouri. Si tot asa, mandarine si ciocolata, de avem o saptamina intreaga ce lua la scoala. Sarbatoarea asta imi aduceam aminte ca vor aparea instalatiile colorate in ferestrele de la Mobila si de la Por]elan. Imi luam sania mare de ata si fugeam pe Valea Garii, sa fac bob cu copiii de la bloc. Mos Nicolae raminea fara “multumesc” in fiecare an.
Mai apoi, cind am inceput sa merg la discoteca de 5 decembrie, cautam sa-i scot porecle. De la Mos Niciolaie ajungeam Mos C-o Laie. Ma consideram prea mare sa mai cred in cadourile aduse de el. Dar, nu incetam sa ma uit dimineata cu coada ochilor la papucii lustrui]i. Zimbeam cind vedeam ghetele pline si ma prefaceam ca nu-mi pasa.
Anul asta nu a nins. Nicolae n-a venit. Nu a avut bani sa-si cumpere role, iar cu patinele vechi nu are pe unde merge. Nici Mos Craciun nu va trece pe la mine. M-am mutat de la casa cu horn, iar pe fereastra nu-i place sa intre. De fapt, s-au suparat amindoi pe mine, de cind am strigat in gura mare in tramvai ca am aflat ca nu exista. M-a pirit fetita din al treilea scaun, care se uita cu ochi mari la gura mea.

Simţiri de mătase

Întinde mâinile şi strânge în braţe o păpuşă de porţelan.Toată camera miroase a naftalină. Simte însă şi fâşiile de levănţică uitate printre haine.
Marina aşează păpuşa pe pat şi trece în cealaltă încăpere. Aici miroase a toamnă târzie si a mere la cuptor. Din bucătărie o strigă bunica. Stre întoarce spre locul de unde a auzit zgomotul dar se împiedică de covorul gros. Îşi uitase bastonul afară, sprijinit de tei.


***

Pe buze îi apare un zâmbet de îndată ce vede curcubeul. Ploaia a fost ştearsă de soarele portocaliu. Frunzele arămii ale bătrânului măr o fac să se gândească la gustul prăjiturii pudrate cu zahăr. Rupe din el un fruct şi muşcă. Simte gustul amărui şi-l scpă pe pământul încă umed. Mălina nu auzise strigătul bunicii şi nici claxonul bicicletei care venea spre ea.


***


Muzica lentă o linişteşte. Ascultă zgomotulşi pe geam zăreşte un porumbel. Lacrimile din ochi se usucă după primul zâmbet. Pe uşă intră bunica. Aduce cu ea marmeladă şi ceai de fructe. Ilinca râde şi-i mulţumeşte. Însă nu poate să întindă mâna după merindele aduse. Nici când musca scăpată în cameră îi bâzâie pe langă nas nu poate sa se apere. Ea nu dansează şi nici nu bate din palme.


***


Geamul închis cu gratii o face să-şi smulgă suviţe groase din păr. Cutia cu bijuterii a bunicii parcă îi zâmbeşte de lângă oglindă. Şi-ar lua doza pentru o lună numai din banii pentru lănţişorul auriu. Uşa deschisă lasă să intre mirosul de piersici caramelizate. De jos se aude un clinchet de pahare şi muzică în surdină. Fuge pe scări, apre bucătărie, unde Nicu, majordomul, îi pregăşte o cană de ciocolată caldă. Deschide sertarul, ia un cuţit şi îl îndreaptă spre piept.
Dorina avea totul, acum nu a mai lăsat nimic.

Tableta de luni

UN ALTFEL DE VIS

Simţi că nu poţi să respiri şi că eşti muşcat de furnici. Nu te poţi mişca de parcă ai fi prins în lanţuri groase. Încerci din răsputeri să deschizi ochii şi ţi se pare că eşti bolnav de lene. Nimeni nu e lângă tine să te ajute şi degeaba strigi că vrei să fii trezită.
Lacrimi îţi izbucnesc şi nu-ţi poţi controla bătăile inimii. Simţi că mâinile ţi se răcesc, pe când picioarele iţi transpiră. Alergi în visul tău şi speri să dai peste cineva care să te zdruncine şi să-ţi dea ultima gură de aer. Îţi minţi mintea că esti bine, dar şi ea te trădează. Te zbaţi şi mormăi.
Auzi voci dar nimeni nu se apropie de tine. Printre gene ţi se stecoară raze de soare şi-ţi miroase a caniculă. Monstrul de sub pat rămâne indiferent la zbuciumările tale. Te aude şi-ţi râde în faţa. Aici voia să te aducă. Strângi în braţe cearceaful albastru şi simţi mirosul plăcut al detergentului pe care-l folosea mama ta când erai mică.
Începi să te dai băută şi venele ţi se umflă încă de la primul gând. Simţi apoi cum ţi se fac buzele mov. Încet, încet îţi pierzi şi ultima picătură de speranţă.
Te gândeşti totuşi de ce nu s-a găsit încă un remediu pentru viciul tău. Nu eşti singura persoană care se teme să doarmă singură şi nu eşti ultimul om care este găsit în stare gravă, singur în casă. Nu ceri nimic şi totuşi primeşti un minut în plus pentru gândurile tale.
Toată viaţa îţi trece prin faţă şi îţi aduci aminte şi primele cuvinte pe care le-ai rostit. Toate greşelile pe care le-ai făcut şi toate căile pe care puteai să o iei, îţi sar în minte. Îşi vezi strămoşii şi le simţi răsuflarea spre ceafa ta caldă.
Şi vine, mai repede decât te aşteptai, se aşează pe pieptul tău dezvelit de zbucium. Se uită în stânga şi în dreapta şi se înfruptă cu nesaţ din pielea ta albă. Atunci te întrebi sec: De ce n-au inventat aştia până acum un aparat de scărpinat ?!?