Astazi sunt mandra de un singur lucru, atunci cand imi "gugalesc" numele primul link trimite la blogul meu, chiar daca a stat saracu luni de zile parasit. "Vise la pachet", asa-l vedeam eu acu vreo doi ani de zile cand in nebunia inca de copil m-am gandit ca ar fi interesant sa am o pagina a mea, unde sa scriu ceea ce gandesc. Asta nu pentru ca aveam prea mult timp sa o fac dar pentru ca il consideram un loc bun de scris si altceva, unde sa pot face greseli si unde sa nu trebuiasca sa dau titluri bune ci sa doar sa ma incurc in cuvinte, unde sa ma joc si unde sa ma vada cum sunt cu adevarat cei care au curajul sa-l acceseze. Cam aici se termina episodul de mandrie, ca sa ma regasesc mai apoi pe Google a trebuit sa adaug si cuvantul "Iasi".
Si ce spune Google despre "Alexandra Sandru Iasi"? Sunt cu atat mai bucuroasa cand vad ca urmatorul link duce pe pagina Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", spre unde ma indrept de trei ani, unde e anuntata nominalizarea documentarului pentru care am lucrat cu Alex si Gianina si pentru care am primit primul premiu serios din viata mea: "cel mai bun documentar de agentie" in cadrul concursului de presa organizat cu ocazia "Zilei Agentiilor de presa", din 2010.
Urmatoarea Alexandra nu sunt eu dar la a doua pagina vreo trei tilturi la rand imi aduc aminte de un eveniment care a avut loc acum un an, unde eu, impreuna cu inca 16 femei, am fost intepata pe strada de un barbat, cu un cutit. De aici cei care ma cauta pot afla ce varsta am, la ce Facultate sunt si chiar temerile mele dupa accident. O declaratie spusa in naivitatea mea, printre lacrimi si speriata, care, dupa parerea mea, imi arata latura mai slaba, de care ma impiedic de fiecare data cand sunt in primejdie si de care ma chinui mereu sa scap.
Tatal meu avea o vorba: "Unu-i Sandru-n Falticeni". Eu nu-i pot relua mandria dar, chiar daca nu sunt singura Alexandra Sandru, cele mai multe linkuri fac referire la mine si asta ar trebui sa-mi smulga un zambet de pe buze. Si mi l-a smuls.
Daca m-ar pune cineva sa zic cum sunt, mai bine de jumatate din cuvintele cu care m-as caracteriza nu ar fi potrivite iar celelalte ar fi cuvinte auzite de la altii, fara nicio garantie. Nu cred ca ar putea cineva sa stie cum sunt cu adevarat fara sa ma cunoasca iar o cautare pe Google nu arata ca uneori sunt egoista si rea sau ca am un dar sa inveselesc oamenii. Asta pot spune doar prietenii mei iar ei sigur nu m-au cautat pe Google ci doar au fost interesati sa-mi caute prenumele in Urban Dictionary, acolo scrie ca sunt o prietena buna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu